Principii de bună practică

  1. Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) “Habitat” revizuiește şi aduce la cunoștință periodic o declaraţie clară a viziunii, principiilor, valorilor, misiunii, scopurilor şi obiectivelor proprii.
  2. ADR “Habitat” va elabora şi va implementa proiecte care să conducă la înfăptuirea propriilor programe conform misiunii, strategiei şi scopurilor declarate.
  3. ADR “Habitat” va adopta programe care să fie corelate, ori de câte ori va fi necesar cu necesităţile beneficiarilor, cu programe şi activităţi ale altor instituţii sau organizaţii nonprofit sinergetice cu ale Agenţiei.
  4. ADR “Habitat” are o structură de conducere decizională aleasă pe baza unei proceduri democratice clare şi transparente, prevăzute prin statut.
  5. ADR “Habitat” are o structură de conducere executivă care pune în practică hotărârile structurilor decizionale şi duce la realizare eficientă programele şi proiectele Agenţiei.
  6. Structura de conducere decizională a ADR “Habitat” adoptă un regulament clar care să includă responsabilităţile membrilor săi şi ale directorului executiv, cu precizări asupra evitării conflictelor de interese, reglementări asupra procesului de luare a deciziilor, a delegării autorităţii, a evaluării personalului etc.
  7. Între structura de conducere decizională şi structura executivă va funcţiona un proces de informare reciprocă menit să asigure îndeplinirea responsabilităţilor fiecărei structuri în parte.
  8. Structura de conducere decizională va asigura atât membrii săi, cât şi personalul angajat şi voluntarii care contribuie la dezvoltarea ADR “Habitat”, să beneficieze de cele mai adecvate programe de pregătire şi instruire.
  9. Sructura de conducere decizională va realiza o conducere eficientă incluzând suport pentru managementul financiar eficient, colectare de fonduri şi promovarea imaginii publice a ADR “Habitat”.
  10. Structura de conducere decizională va incuraja participarea membrilor la acţiunile ADR “Habitat”, prin motivarea lor.
  11. ADR “Habitat” va pune în practică o politică scrisă, clară, pentru prevenirea conflictului de interese ale membrilor structurii de conducere decizionale, ale membrilor executivului, şi voluntarilor. În acest sens, membrii structurii de conducere decizionale nu vor fi remuneraţi pentru calitatea lor de membri ai acestei structuri.

Drinking coffee can actually boost http://justdomyhomework.com/ your energy, which is good to use just!