Medierea fiscală, metodă de alternativă a proceselor judiciare fiscale, dar şi responsabilitate publică pentru respectarea drepturilor umane
Medierea este, de fapt, o dispută, o negociere în dificultate, neconcordanţă în comunicare sau conflict fiscal, comercial, de muncă, civil, etc. cu o altă persoană sau instituţie, o soluţie pentru un om civilizat şi educat, aflat în situaţia de divergenţă, care ştie că există soluţii comode, pentru rezolvarea cât mai rapidă şi convenabilă a unor asemenea situaţii şi care funcţionează cu adevărat într-un stat, bazat pe principiile de drept şi ale democraţiei. 
Funcţionarea eficientă a sistemului alternativ de soluţionare a litigiilor (arbitrajul, medierea) este indispensabilă procesului de edificare a unui sistem judiciar modern. Din aceste considerente credem, că perfecţionarea cadrului legal şi promovarea metodelor alternative de soluţionare a litigiilor (arbitraj, mediere) sunt identificate drept direcţii prioritare de reformare a justiţiei, trasate şi în Programul Guvernului Republici Molodva ‘‘Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare‘‘ 2009-2013.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) „Habitat”, salută iniţiativele Ministerului Justiţiei de a dezvolta instituţia medierii în calitate de alternativă la sistemul de litigare. Mai mult ca atît, ne bucurăm de aprecierile înalţilor demnitari din ţările Uniunii Europene, privind unele progrese ale justiţiei în Republica Moldova. Pornind de la rezultatele sondajului, efectuat pe un eşantion de cca 1600 persoane, efectuat în mediul de afaceri în şase raioane în cadrul proiectului: The Fiscal Mediation – the efficient way for solving litigations (Medierea fiscală – modalitate eficientă de soluţionare a conflictelor), s-a stabilit, că medierea conflictelor fiscale ar constitui o modalitate eficientă în depăşirea litigiilor cu organele fiscale. Suntem optimisti şi siguri, că atât Medierea în genere, cât şi Medierea Fiscală, va fi un succes pentru Republica Moldova. Reieşind din considerentul, că în baza acordului de colaborare cu Inspectoratul Principal Fiscal de Stat, ADR „Habitat” a petrecut mai multe seminare şi mese rotunde cu angajaţii inspectoratelor fiscale, în cadrul cărora au fost explicate principiile medierii. Majoritatea au salutat această modalitate de soluţionare a conflictelor. Totodată funcţionarii Inspectoratelor Fiscale s-au exprimat, că medierea litigiilor fiscale nu este reglementată suficient, prin urmare aceste activităţi nu ar avea acoperire legală.
Prin urmare, pentru a facilita dezvoltatrea instituţiei medierii fiscale, ADR „Habitat” a venit cu propunerea către Ministerul Justiţiei, de a elabora un proiect de lege, privind modificarea unor acte legislative, printre care:
Legea nr. 1163-XIII Codului fiscal din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial din 8 februarie 2007, ediţie specială) se completează după cum urmează:
Titlul V din Lege se completează cu un nou capitol 171 „Medierea fiscală”, cu următorul cuprins:
Capitolul 171 Medierea fiscală
Articolul 2741 Noţiuni generale.
Medierea fiscală reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe personae (mediator).
Articolul 2742 Procedura.
Medierea fiscală se va efectua în baza principiilor, prevăzute de Legea nr.134-XVI „Cu privire la mediere”.
În cazul, în care se va stabili necesitatea clarificării şi întroducerii unor clauze speciale, în ceea ce priveşte medierea fiscală, urmează a fi completată Legea cu privire la mediere. Or, anume Legea cu privire la mediere este o Lege specială, în raport cu Codul Fiscal. Credem, că criza politică din Republica Moldova va fi depăşită şi aceste modificări vor fi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova.
Aşa dar, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci Medierea Fiscală ar putea fi iniţiată de orice contribuabil, care consideră, că i s-au încălcat drepturile de către autorităţilor fiscale. Avantajele medierii sunt: termeni reduşi de soluţionare a conflictelor fiscale, cu cheltuieli mici, într-o formă confidenţială, democratică şi eficientă.
În data de 3 februarie 2011, în cadrul mesei rotunde, privind: “Evaluarea Periodică Universală (EPU) a Republicii Moldova de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului”, reprezentaţi ai ADR “Habitat” au abordat probleme, ce constituie impedimente în promovarea căilor alternative de soluţionare a conflictelor în Republică Moldova. Drept reacţie la aceasta, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au confirmat, că aceste probleme există, care neapărat trebuiesc soluţionate şi au încurajat ONG-urile să ofere informaţii şi propuneri atât pentru raportul naţional, cât şi în afara acestuia.
Astfel ADR “Habitat” s-a inclus în pregătirea raportului, în care va reflecta problemele, ce ţin de dreptul soluţionării conflictelor pe căi alternative, de dreptul la muncă, de dreptul femeilor şi de dreptul ecologic.
Reieşind din cele expuse, Vă rugăm publicul să vină cu sugestii şi propuneri, ce ţin de respectarea dreptului de soluţionare a conflictelor pe căi alternative, dreptului la muncă, dreptului femeilor şi dreptului ecologic, pe care le poate adresa / trimite ADR “Habitat”, strada Păcii 61, or. Rezina, MD 5400; e-mail adr.habitat@gmail.com sau la numarul de telefon +373 254 21360.
Exprimăm cele mai sincere mulţumiri şi recunoştinţă Black Sea Trust, cu a cărei susţinere financiară se realizează proiectul.
Valeriu Rusu, ADR “Habitat”,
director de proiect.